VOCEA CARE NE UNEȘTE

LIVE

Parlamentari din R. Moldova, România, Ucraina și Albania, reuniți în Maramureș

Comisiile juridice din parlamentele Republicii Moldova, României, Ucrainei și Albaniei se reunesc în cadrul celei de-a treia ședințe comune de lucru.

Evenimentul, organizat de Senatul României, se desfășoară în perioada 22 – 25 ianuarie, la Moisei, județul Maramureș.

- Advertisement -

La ediția din acest an mai participă reprezentanți ai parlamentelor din Azerbaidjan, Kazahstan și Georgia, în calitate de observatori și parteneri de dialog.

Agenda evenimentului este constituită din trei paneluri de discuții. Participanții se vor referi la integrarea europeană și statul de drept, punând accent pe progresele și provocările în procesul de aliniere la acquis-ul Uniunii Europene. În context, discuțiile vor viza independența justiției, reformele constituționale și legislative, combaterea corupției, funcționarea instituțiilor democratice și respectarea drepturilor fundamentale ale omului.

Un alt panel de discuții va analiza traficul de persoane și criminalitatea organizată transfrontalieră. Participanții la ședința comună vor formula recomandări legislative privind noile forme de exploatare, prevenirea recrutării minorilor, cooperarea interinstituțională și judiciară, precum și alte aspecte relevante.

De asemenea, o atenție deosebită va fi acordată problematicii violenței domestice și protecției victimelor. Discuțiile vor viza armonizarea legislației cu standardele europene, dezvoltarea mecanismelor de prevenire, protecția grupurilor vulnerabile, precum și cooperarea între justiție, poliție și servicii sociale.

Ședința comună a comisiilor juridice a fost organizată pentru prima dată în anul 2024, la inițiativa Senatului României, reunind inițial deputați din Parlamentul Republicii Moldova, Rada Supremă a Ucrainei și Senatul României.

Author

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.