Cei mai mulți deputați din Parlamentul legislaturii a XII-a sunt juriști, economiști sau pedagogi.
Conform datelor publicate de Parlamentul de la Chișinău, 22 de deputați au studii juridice, 19 sunt economiști, iar 18 au studii pedagogice.
Juriștii reprezintă cea mai numeroasă categorie profesională din Parlament. Astfel, fracțiunea „Partidul Acțiune și Solidaritate” are 11 deputați cu studii juridice, fracțiunea „Partidul Socialiștilor din Republica Moldova” – șase, fracțiunea „Partidul Nostru” – doi, iar fracțiunile „Partidul Comuniștilor din Republica Moldova”, „Alternativa” și „Democrația Acasă” au câte un deputat cu pregătire juridică.
Economiștii constituie a doua categorie ca pondere în actualul Parlament. PAS are 7 deputați-economiști, iar PSRM, PCRM și „Alternativa” – câte 4 parlamentari.
De asemenea, 18 deputați au studii pedagogice. Printre parlamentari se mai numără 9 ingineri, 5 istorici și 4 jurnaliști. În componența actualului Parlament se mai regăsesc deputați care au studii în domeniile: politologie, securitate, medicină, psihologie, management, sociologie, arte, agronomie etc.
Din punct de vedere geografic, peste 60 la sută din deputați sunt din Chișinău, restul – din raioanele de nord, centru și sud ale Republicii Moldova, Parlamentul este reprezentat de aleși din peste 20 de raioane.






