VOCEA CARE NE UNEȘTE

LIVE

Fostul șef al Direcției 5 din cadrul INI, reacție după ce a fost condamnat la 3 ani de închisoare: „Nu mă eschivez”

Fostul șef al Direcției 5 din cadrul Inspectoratului Național de Investigații, Valeriu Cojocaru, condamnat recent la 3 ani de închisoare, a venit cu o reacție pe rețelele de socializare, afirmând că nu se eschivează de la justiție.

El susține că se află în prezent în Ungaria, în localitatea Nagylac, într-o deplasare de serviciu, și că nu a fost citat să se prezinte în instanță pentru pronunțarea sentinței.

- Advertisement -

Eu nu mă eschivez și niciodată nu m-am eschivat de judecată, la moment sunt în Uniunea Europeană, în localitatea Nagylac din Ungaria. Mă aflu aici în deplasare în interes de serviciu. Mă deplasez peste hotare liber, de peste 2 ani în baza hotărârii instanței de judecată. Nu eram obligat, să fiu prezent în instanță ieri, 19.01.2026, nu am fost citat de nimeni. Totdeauna când am fost citat m-am prezentat responsabil”, a transmis Cojocaru într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Totodată, fostul șef al Direcției 5 din cadrul INI spune că a aflat despre sentință din presă și că își va contacta avocații pentru a analiza decizia judecătorească, pe care o consideră „controversată și foarte politizată”, urmând să acționeze „în conformitate cu legea, drepturile sale și Constituția Republicii Moldova”.

În încheiere, vreau să vă asigur încă odată: Nu mă eschivez, purced imediat la examinarea deciziei de ieri a instanței lor politice și voi comunica deschis și permanent despre locul aflării mele până la o decizie finală și revenirea mea”, a mai spus Valeriu Cojocaru.

Menționăm că Alexandru Pînzari, fost șef al Inspectoratului General al Poliției, Valeriu Cojocaru, fost șef al Direcției nr. 5 a INI, și Dorin Damir, președintele Asociației FEA și finul lui Vlad Plahotniuc, au fost condamnați la câte 3 ani de închisoare în dosarul angajărilor fictive de la Ministerul Afacerilor Interne.

Sentința a fost pronunțată luni, 19 ianuarie, de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, în lipsa celor trei inculpați. Instanța i-a găsit vinovați de comiterea infracțiunilor de abuz de serviciu și fals în acte, fiind achitați pe alte trei capete de acuzare.

Author

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.