Uniunea Europeană va fi mai puternică alături de state care îi împărtășesc valorile și aleg democrația, libertatea și respectul pentru oameni. Declarația a fost făcută de președintele Parlamentului, Igor Grosu, după o întrevedere cu președintele Albaniei, Bajram Begaj, aflat într-o vizită oficială la Chișinău.
Părțile au discutat despre integrarea în Uniunea Europeană, dar și despre cooperarea bilaterală.
„Republica Moldova și Albania împărtășesc același obiectiv strategic: să devenim state membre ale Uniunii Europene. Este un drum care cere muncă și perseverență, dar este și un drum care ne oferă speranță, ne întărește instituțiile și ne apropie de un viitor mai sigur. Ne sprijinim reciproc, învățăm unii de la alții și construim parteneriate bazate pe încredere și respect, a menționat Igor Grosu.
Totodată, președintele Parlamentului de la Chișinău a subliniat importanța continuării reformelor și a consolidării statului de drept. „Uniunea Europeană va fi mai puternică alături de state care îi împărtășesc valorile și aleg democrația, libertatea și respectul pentru oameni. Moldova și Albania merg înainte cu aceeași convingere: Europa este casa noastră”, a mai specificat Igor Grosu.
Menționăm că președintele Albaniei, Bajram Begaj, efectuează, în perioada 18 – 20 ianuarie, o vizită oficială în Republica Moldova. Astăzi, el a avut o întrevedere și cu președintele Republicii Moldova, Maia Sandu.






