Un bărbat de 68 de ani a fost condamnat la detențiune pe viața, după ce s-a autoproclamat „apostolul Mihail” și a abuzat o familie timp de peste un deceniu.
Procuratura Generală a anunțat că inculpatul a fost găsit vinovat de trafic de ființe umane, trafic de copii, viol și acțiuni cu caracter sexual neconsimțite.
Potrivit sursei citate, în perioada 2010–2014, bărbatul a abuzat sexual două minore, începând cu vârsta de 14 și, respectiv, 16 ani. Una dintre victime a rămas însărcinată în urma acestor abuzuri.
„Faptele ilegale au început încă din anul 2000, când inculpatul a cunoscut părinții copiilor și le-a insuflat ideea că ar fi „Mesia” sau „apostolul Mihail”. Sub această influență, membrii familiei au ajuns să creadă că îi sunt supuși și obligați să i se închine, fiind tratați de acesta drept „robi”. Profitând de starea de vulnerabilitate a victimelor, inculpatul le-a impus diverse munci, i-a supus violenței fizice și psihice și i-a amenințat cu moartea sau incendierea în cazul nesupunerii. În unele episoade de cruzime, acesta a recurs la acte menite să inducă frică și supunere totală, inclusiv prin introducerea temporară a copiilor într-un cuptor, susținând că le arată „cum este iadul”, informează Procuratura Generală.
Mai mult, în 2003, mama copiilor a fost constrânsă să muncească în Italia, fiind obligată să îi transfere aproximativ 70% din venituri. Șase ani mai târziu, și fiica mai mare a fost forțată să muncească peste hotare.
Condamnatul a refuzat să facă declarații pe caz.
Procuratura Generală îndeamnă victimele abuzurilor sau persoanele care cunosc astfel de fapte să raporteze imediat autorităților pentru ca vinovații să fie trași la răspundere.






