VOCEA CARE NE UNEȘTE

LIVE

Oficiali de la Chișinău, mesaje de Ziua Națională a Culturii: „Să avem grijă ca valorile culturale care ne unesc”

Premierul Alexandru Munteanu, ministrul Culturii, Cristian Jardan, și președintele Parlamentului, Igor Grosu, au transmis astăzi mesaje cu ocazia Zilei Naționale a Culturii, sărbătorită anual pe 15 ianuarie în Republica Moldova.

Oficialii au subliniat importanța culturii în consolidarea identității naționale și au felicitat toți oamenii de cultură.

- Advertisement -

Potrivit premierului Alexandru Munteanu, cultura ne-a salvat în momente grele din istoria noastră, a fost un scut împotriva autoritarismului și a încercărilor de a ne distruge libertatea și identitatea națională.

Ziua Națională a Culturii, celebrată în aceeași zi în care s-a născut Mihai Eminescu, este un prilej să discutăm despre importanța patrimoniului cultural, să promovăm personalitățile culturale ale țării noastre și să avem grijă ca valorile culturale care ne unesc să fie transmise copiilor noștri, să-i ajute să construiască un viitor demn, conștienți de moștenirea culturală ce ne definește ca neam”, a menționat oficialul.

În acest context, premierul a venit și cu un îndemn pentru cetățeni. „Să mergem la teatru, la operă, la concerte, să citim cărțile autorilor noștri, să privim filmele noastre, să participăm la evenimente culturale ca un exercițiu zilnic, ca pe o formă de dezvoltare continuă. La mulți ani tuturor oamenilor de cultură!”, a menționat Alexandru Munteanu.

La rândul său, ministrul Culturii, Cristian Jardan, a venit cu un mesaj de felicitare pentru toți cei care lucrează în domeniul cultural din Republica Moldova, dar pentru cei care iubesc cultura.

Dragi oameni de cultură, dar și cei care iubesc cultura, felicitări. La mulți ani de Ziua Națională a Culturii Naționale. O sărbătoare frumoasă, care ne reprezintă și ne unește. (…) Îi felicit, încă o dată, pe cei peste 17.000 de oameni care activează în domeniul culturii Republica Moldova. Spor în toate și fie ca munca dvs. să fie cât mai apreciată”, a transmis Jardan prin intermediul unui mesaj video.

Și Igor Grosu, președintele Parlamentului de la Chișinău a subliniat importanța oamenilor de cultură, remarcând că aceștia au un rol esențial în crearea valorilor și operelor culturale, păstrarea patrimoniului și în consolidarea coeziunii sociale.

Prin creație, responsabilitate și devotament, dvs. sunteți cei care transformați cultura într-o punte între trecut, prezent și viitor. Dumneavoastră sunteți cei care ne uniți în jurul tradițiilor noastre și care aveți grijă să îndrăgim arta, teatrul, muzica, literatura, cinematografia și identitatea noastră ca neam și ca țară. Vă mulțumesc pentru grija față de cultura națională și vă doresc inspirație și puterea de a continua să ne uniți prin valorile care ne definesc”, a punctat Igor Grosu.

Menționăm că anual, la data de 15 ianuarie, Republica Moldova și România marchează Ziua Culturii Naționale, un prilej de a onora bogăția patrimoniului cultural și de a celebra ziua de naștere a marelui poet Mihai Eminescu.

Cu acest prilej, în Republica Moldova se desfășoară o serie de evenimente culturale dedicate promovării valorilor autentice și patrimoniului național.

Author

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.