Agenții FBI au percheziționat miercuri locuința unei jurnaliste de la Washington Post, în cadrul unei investigații privind posibila divulgare de secrete guvernamentale, relatează New York Times, citând surse familiarizate cu cazul, potrivit hotnews.ro.
Potrivit publicației americane, jurnalista Natanson nu este vizată direct de anchetă. Mandatul de percheziție ar indica faptul că investigația îl are ca principal suspect pe un administrator de sistem din statul Maryland, acuzat că ar fi dus acasă rapoarte secrete de informații. Washington Post a confirmat informația într-o postare pe rețeaua X, precizând că monitorizează atent situația.
Natanson a publicat în decembrie un articol în care descria experiența sa personală legată de documentarea unui subiect sensibil, menționând numeroasele apeluri și mesaje primite de la actuali și foști angajați federali nemulțumiți de anumite schimbări. Jurnalista nu a putut fi contactată imediat pentru comentarii.
Percheziționarea locuinței unui reporter este extrem de rară, chiar și în anchetele legate de scurgeri de informații clasificate, subliniază New York Times. Jameel Jaffer, directorul Institutului Knight First Amendment de la Universitatea Columbia, a declarat că incidentul este „extrem de îngrijorător”, avertizând asupra efectului descurajator pe care astfel de acțiuni îl pot avea asupra activității jurnalistice legitime.
„Există limite importante ale autorității guvernului de a efectua percheziții care implică activități protejate de Primul Amendament”, a afirmat Jaffer.
Contextul este amplificat de faptul că, anul trecut, administrația Trump a renunțat la o politică din perioada Biden care limita sever posibilitatea autorităților de a percheziționa sau de a solicita datele jurnaliștilor în anchetele privind scurgerile de informații. Procuroarea generală Pam Bondi a justificat schimbarea prin necesitatea protejării informațiilor clasificate și sensibile, avertizând că Departamentul de Justiție nu va tolera divulgările neautorizate.






