VOCEA CARE NE UNEȘTE

LIVE

Cum protejează stratul de zăpadă culturile agricole. Explicațiile specialistului

Ninsorile și stratul de zăpadă care s-a format în ultimele zile sunt benefice pentru culturile agricole și nu au absolut niciun impact negativ asupra acestora, afirmă expertul în agricultură, Boris Boincean.

Precipitațiile compensează lipsa de apă care era anterior și completează rezervele din sol. După perioadele secetoase din anii precedenți, sunt semnale că acest an va fi unul roditor, potrivit specialistului.

- Advertisement -

„Am avut și înghețuri, ceea ce este partea pozitivă, pentru că în sfârșit dăunătorii vor fi deranjați, adică ei vor crea mai puține probleme pentru noi la anul. Stratul de zăpadă la fel contribuie, o mare parte din dăunători, boli sunt distruse. Sunt probleme cu niște aspecte care le-am primit ca moștenire de anul trecut, unde au rămas nerecoltări de soia, de porumb, de floarea-soarelui. Deci, e clar că acolo primăvara vom purcede la semănatul direct”, a menționat Boris Boincean, la emisiunea „Zi de ZI” de la Radio Moldova.

Riscurile ca aceste evoluțiii care se prevăd acum să se schimbe pot apărea dacă vor exista oscilații bruște de temperatură. Totuși, pentru a depăși condițiile de arșiță, este important să se formeze rezerve suficiente de apă în sol, a mai explicat Boris Boincean.

Menționăm că acest an a început cu vreme imprevizibilă: zăpadă, precipitații, vânt puternic, polei și ghețuș, iar în următoarele zile temperaturile ar putea coborî la minus 18 grade Celsius.

Author

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.