Benzina se scumpește, iar motorina se ieftinește în weekend. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a stabilit noi prețuri plafon la benzină și motorină pentru următoarele trei zile.
Astfel, benzina se va scumpi cu 8 bani și va costa cel mult 22 de lei și 12 bani, iar motorina se va ieftini cu 5 bani și va fi comercializată la stațiile PECO cu cel mult 18 lei și 72 de bani.
Potrivit ANRE, în primele două săptămâni ale anului 2026, prețurile stabilite zilnic vor fi influențate de aplicarea noilor accize, majorarea nivelului contribuției în domeniul eficienței energetice și ajustarea marjei comerciale specifice.
După includerea integrală a acestor componente în perioada primelor două săptămâni, nu vor mai exista alți factori administrativi care să influențeze prețurile. Astfel, ANRE estimează o stabilizare parțială a prețurilor, acestea urmând să depindă exclusiv de cotațiile Platts la carburanți și de cursul de schimb al monedei naționale.






