Autoritățile Republicii Moldova au condamnat ferm atacul lansat de Federația Rusă asupra Ucrainei, în care a fost folosită racheta supersonică Oreșnik, ce a vizat infrastructura energetică și zone rezidențiale.
Președinta Maia Sandu a calificat atacul drept un act de teroare, avertizând că războiul declanșat de Rusia se apropie tot mai mult de Europa și reprezintă un pericol pentru întreaga regiune.
„Condamnăm ferm lansarea de către Rusia a unei rachete Oreșnik împotriva Ucrainei, care a lovit infrastructura energetică și locuințe civile. Acest act de teroare urmărește să intimideze Ucraina și partenerii săi. Acest război se apropie tot mai mult de Europa și reprezintă un pericol pentru noi toți. Suntem uniți alături de Ucraina”, a scris Maia Sandu pe platforma X.

Și premierul Republicii Moldova, Alexandru Munteanu, a reacționat dur la atacurile nocturne asupra mai multor orașe ucrainene, soldate cu întreruperi masive de electricitate și apă.
„Condamnăm cu fermitate utilizarea de către Rusia a rachetei balistice Oreșnik în atacurile sale brutale din cursul nopții asupra infrastructurii energetice a Ucrainei, care au lăsat locuitorii din Kiev, Liov și Krivoi Rog fără electricitate și apă curentă. Moldova este solidară cu Ucraina și cu o pace justă”, a transmis Alexandru Munteanu.

Rusia a lansat joi noaptea o serie de rachete asupra Ucrainei, ucigând cel puţin patru persoane în capitala Kiev şi lovind infrastructura din vestul ţării cu o rachetă balistică. Ministerul rus al Apărării a confirmat că a lansat o rachetă hipersonică „Oreșnik”.
Atacurile au avut loc la câteva ore după ce Moscova a repetat că trupele europene dislocate în Ucraina ca parte a oricărui acord de pace viitor vor fi considerate „ţinte legitime” şi după ce Statele Unite au capturat miercuri un petrolier sub pavilion rus.
Ministerul rus al Apărării a emis o declarație în care a confirmat atacurile, precizând că au fost folosite „arme de precizie terestre și maritime cu rază lungă de acțiune, inclusiv sistemul de rachete terestre mobile cu rază medie de acțiune „Oreșnik, precum și drone împotriva unor ținte critice din Ucraina”.
Potrivit autorităților ruse, atacul a fost lansat ca răspuns la atacul forțelor ucrainene asupra reședinței președintelui Federației Ruse din regiunea Novgorod, care a avut loc în noaptea de 29 decembrie 2025.
Potrivit președintelui Volodimir Zelenski, în total, Rusia a lansat 242 de drone, 13 rachete balistice – în special asupra instalațiilor energetice și de infrastructură civilă, o rachetă balistică cu rază medie de acțiune Oreșnik, precum și 22 de rachete de croazieră.
Liderul de la Kiev a declarat că va informa partenerii de la toate nivelurile despre ce s-a întâmplat și de ce măsuri sunt necesare ca răspuns.
La rândul său, ministrul ucrainean de Externe, Andrii Sibiha a anunțat că Ucraina convoacă de urgență Consiliul de Securitate al ONU după atacul cu racheta supersonică Oreșnik.






