VOCEA CARE NE UNEȘTE

LIVE

Soborul Maicii Domnului, prăznuit pe 8 ianuarie, cheamă credincioșii la rugăciune și smerenie

Creștinii ortodocși care urmează calendarul de stil vechi prăznuiesc Soborul Maicii Domnului pe 8 ianuarie, a doua zi după Nașterea Domnului. Arhimandritul Nectarie Gherman a menționat pentru IPN că termenul „sobor” înseamnă „adunare” și a subliniat că întreaga biserică se reunește în jurul Maicii Domnului, Născătoarea de Dumnezeu, pentru a-i aduce mulțumire și cinstire.

„Această sărbătoare scoate în evidență rolul unic al Fecioarei Maria în planul mântuirii: prin smerenia, ascultarea și credința ei deplină, Fiul lui Dumnezeu S-a întrupat și a venit în lume. După bucuria Nașterii Domnului, biserica își îndreaptă atenția către cea care a devenit Maica Vieții, model desăvârșit de curăție și dăruire”, a notat arhimandritul Nectarie Gherman, starețul Mănăstirii Horești.

- Advertisement -

Arhimandritul Nectarie Gherman a precizat că, din punct de vedere duhovnicesc, Soborul Maicii Domnului cheamă oamenii la rugăciune, smerenie și încredere în ajutorul lui Dumnezeu, Maica Domnului fiind grabnic ajutătoare și mijlocitoare pentru toți credincioșii.

Starețul Mănăstirii Horești a transmis, cu prilejul Soborului Maicii Domnului, un mesaj de felicitare, dorind pace în suflet, sănătate și bucurie sfântă credincioșilor. „Fie ca Maica Domnului să vă ocrotească familia, să vă întărească în credință și să vă călăuzească pașii pe calea binelui. La mulți ani binecuvântați!”, a adăugat starețul, adresându-se credincioșilor.

În a treia zi de Crăciun, creștinii îl cinstesc pe Sfântul Apostol, Întâiul Mucenic și Arhidiacon Ștefan, primul care a vestit și a mărturisit credința în Hristos.

Author

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.