VOCEA CARE NE UNEȘTE

LIVE

Răzbunare la Călărași: Un bărbat a incendiat o mașină a poliției, parcată lângă un autobuz școlar

Un bărbat din raionul Călărași a fost condamnat la închisoare după ce a incendiat intenționat un automobil de serviciu al poliției, în semn de răzbunare pentru sancțiunile aplicate de oamenii legii. Fapta a avut loc în noiembrie 2025 și putea avea consecințe grave, întrucât mașina poliției era parcată în imediata apropiere a unui autobuz școlar destinat transportului elevilor.

Potrivit acuzării formulate de procurorii de la Călărași, inculpatul fusese anterior sancționat contravențional pentru mai multe încălcări ale regulilor de circulație rutieră, iar polițiștii dispuseseră inclusiv ridicarea unității sale de transport. Nemulțumit de decizia autorităților, bărbatul ar fi acționat din dorința de răzbunare și pentru a împiedica activitatea polițiștilor.

- Advertisement -

Acesta a împrăștiat conținut inflamabil dintr-o butelie și a incendiat partea din față a automobilului de serviciu al poliției. Doar intervenția rapidă a persoanelor aflate la fața locului a făcut ca incendiul să nu se extindă și să fie evitat un posibil pericol major.

Instanța de judecată a dispus condamnarea inculpatului la 3 ani de închisoare, cu suspendarea condiționată a unei părți din pedeapsă. Astfel, jumătate din termen – un an și șase luni – urmează să fie executată în penitenciar. În fața magistraților, inculpatul și-a recunoscut vina.

Author

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.