O stenogramă desecretizată de Arhiva Națională de Securitate a Statelor Unite arată că, în anul 2001, președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, i-a cerut omologului său american, George W. Bush, să ia în considerare posibilitatea aderării Rusiei la NATO. Liderul de la Kremlin motiva inițiativa prin faptul că Moscova se simțea „exclusă” din Alianța Nord-Atlantică.
Potrivit documentului, președintele SUA i-a transmis lui Putin că vede Rusia ca parte a Occidentului și nu ca pe un adversar. Bush a subliniat că interesele Moscovei sunt strâns legate de Vest și că Rusia ar trebui să se apropie de modelul occidental, inclusiv prin consolidarea statului de drept, dezvoltarea economiei de piață și respectarea libertății presei. Totodată, liderul american avertiza că, pe termen lung, un potențial risc major pentru securitatea globală ar putea fi ascensiunea Chinei, notează DW.
În cadrul discuției, Vladimir Putin a insistat asupra necesității recunoașterii Rusiei ca stat non-inamic și a amintit că Uniunea Sovietică a depus o cerere de aderare la NATO încă din 1954. El a afirmat că motivele refuzului de atunci nu mai erau valabile la începutul anilor 2000 și a declarat explicit că Rusia „ar putea deveni membră” a alianței. De asemenea, Putin și-a expus propria interpretare a destrămării URSS, susținând că Rusia a renunțat voluntar la teritorii vaste și că o parte a societății ruse se simte „înșelată” de evoluțiile de după Războiul Rece.
Apariția documentului are loc în contextul declarațiilor recente ale lui Putin, care a afirmat în repetate rânduri că Rusia a încercat să adere la NATO în 1954 și în 2000, fără a menționa public discuția cu George W. Bush. În paralel, Kremlinul continuă să justifice războiul împotriva Ucrainei prin extinderea NATO spre est, argument invocat atât înainte de invazia din februarie 2022, cât și ulterior.
Între timp, după declanșarea războiului, Finlanda și Suedia au devenit membre NATO, extinzând frontiera Rusiei cu alianța cu aproximativ 1.300 de kilometri. În acest context, Vladimir Putin a declarat anterior că Moscova nu consideră aderarea celor două state nordice drept o amenințare, afirmând că „dacă doresc, este alegerea lor”.






