Numărul studenților înscriși în instituțiile de învățământ superior din Republica Moldova în anul curent de studii se apropie de 63.000, potrivit raportului anual publicat de Biroul Național de Statistică (BNS). Dintre aceștia, 46.700 urmează studii de licență, 10.600 sunt înscriși la programe de master, iar 5.600 studiază în cadrul programelor integrate.
Datele BNS arată că în Republica Moldova activează 16 instituții de învățământ superior, dintre care 11 sunt publice și cinci private. Comparativ cu anul precedent, numărul total al studenților a crescut cu 6,8%, atât în instituțiile publice, cât și în cele private.
Majoritatea studenților, respectiv 84,5%, învață în universități publice, iar 63,1% sunt înscriși la programe de studii cu frecvență. În ceea ce privește finanțarea, la forma de învățământ cu frecvență predomină studenții bugetari (57,9%), în timp ce la frecvență redusă cei mai mulți studiază pe bază de contract (90,9%). Studiile la distanță sunt urmate exclusiv în regim de contract, transmite IPN.
La începutul anului universitar au fost înmatriculate aproximativ 17.800 de persoane la ciclul I (licență) și 5.800 la ciclul II (master), cifrele fiind în creștere față de anul de studii precedent.
Totodată, BNS constată o majorare a numărului de studenți străini, care a ajuns la 6.400. Cei mai mulți provin din România, India, Ucraina și Israel, consolidând caracterul internațional al învățământului superior din Republica Moldova.






