Circa 700 de permise de conducere obținute prin fraudarea examenelor auto, în special a probei teoretice, vor fi anulate de către Agenția Servicii Publice (ASP). Un anunț în acest sens a fost făcut de șeful ASP, Mircea Eșanu.
Potrivit oficialului, Agenția Servicii Publice și-a declarat, în repetate rânduri, toleranța zero față de actele de corupție sau orice formă de fraudare a probei de obținere a permisului de conducere.
„Vreau să îndemn toți cetățenii să nu folosească acest instrument de corupere a procesului, pentru că, în orice caz, noi vom identifica aceste situații. Vor pierde banii, vor pierde și permisul, nemaivorbind de faptul că s-ar putea să intre în vizorul organelor de forță”, a declarat Mircea Eșanu.
De la începutul anului 2025, ASP a anulat 300 de permise de conducere obținute prin fraudarea probelor de examen, dintre care 56 de cazuri au fost contestate în instanță.
De asemenea, alte aproximativ 700 de cazuri de fraudare a examenului teoretic, au fost identificate la subdiviziunile de examinare auto din municipiile Bălți și Edineț, se află în procedură administrativă, urmând ca permisele de conducere să fie anulate. În același timp, au fost inițiate peste 180 de anchete de serviciu: 8 examinatori au fost concediați, iar 3 examinatori au părăsit instituția de bunăvoie.






