Începând cu anul 2025, persoanele care au luat un credit pentru cumpărarea primei locuințe vor putea deduce din venitul impozabil dobânda achitată, în sumă de până la 16.100 de lei anual. Un anunț în acest sens a fost făcut de Victoria Belous, vicepreședinta Comisiei parlamentare pentru economie, buget și finanțe.
Potrivit oficialei, facilitatea fiscală vizează doar persoanele care nu beneficiază de programe de stat. „Începând cu anul 2025, poți să-ți reduci venitul impozabil cu dobânda achitată pentru creditul luat pentru procurarea primei locuințe, în sumă de până la 16.100 de lei anual. Cine poate beneficia de aceste prevederi? Persoana care a procurat în credit prima locuință și nu este beneficiară a unor programe de stat, spre exemplu „Prima casă”. Suma dobânzii permisă la deducere este de până la 16.100 de lei în anul 2025”, a punctat Victoria Belous.
Deputata a mai subliniat că în cazul locuințelor deținute în comun, „dreptul la deduceri se acordă fiecărui beneficiar a creditului proporțional cotei părți deținute”.
Potrivit acesteia, contractul de credit și extrasul din contul bancar care atestă suma dobânzii plătite se numără printre documentele necesare pentru a putea beneficia de această facilitate fiscală.
„Ce trebuie să facă persoana pentru a-și deduce cheltuielile pentru dobânda achitată pentru prima locuință? Mergi la Serviciului Fiscal, depune declarația cu privire la impozitul pe venit pentru anul 2025 și reflectă cheltuielile suportate pentru suma dobânzii aferent primei locuințe procurate în credit”, a precizat Victoria Belous.






