VOCEA CARE NE UNEȘTE

LIVE

Trump cere Ucrainei să organizeze alegeri prezidențiale pentru a confirma parcursul democratic


Președintele SUA, Donald Trump, a declarat într-un interviu pentru PoliticoUcraina trebuie să organizeze alegeri prezidențiale, chiar și în condițiile actualului conflict, pentru a confirma caracterul democratic al țării.

„Cred că acum este momentul potrivit pentru alegeri. Autoritățile ucrainene folosesc războiul ca pretext pentru a amâna votul, însă poporul ucrainean ar trebui să aibă această alegere. Poate că Zelenski va câștiga, dar ceea ce fac ei acum nu mai poate fi numit democrație”, a declarat Trump.

- Advertisement -

Declarațiile liderului american vin în contextul unui scandal de corupție care a afectat imaginea președintelui ucrainean Volodimir Zelenski. Președintele Ucrainei a afirmat recent că este pregătit pentru alegeri, solicitând sprijinul partenerilor americani și europeni pentru a asigura securitatea scrutinului în timpul războiului.

Zelenski a precizat că, dacă securitatea este garantată, alegerile ar putea avea loc în 60–90 de zile, urmând ca Rada Supremă să elaboreze cadrul legislativ necesar. El a mai anunțat că va transmite Washingtonului un plan actualizat de pace și că speră la o întâlnire la nivel înalt cu SUA în următoarele două săptămâni.

Trump a insistat și anterior asupra organizării alegerilor în Ucraina, afirmând în februarie că Zelenski riscă să devină „un dictator fără alegeri” – o declarație pe care a retras-o ulterior.

Între timp, Kremlinul continuă să susțină că Zelenski nu mai este un președinte legitim, ci doar „șeful de facto al regimului de la Kiev”, fără dreptul de a semna un eventual acord de pace cu Rusia.

Author

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.