Conferința dedicată transformării achizițiilor publice a reunit peste 40 de specialiști și reprezentanți ai instituțiilor publice, într-un dialog axat pe modernizarea sistemului de achiziții, desfășurat pe 4 decembrie 2025, la Chișinău.
În cadrul evenimentului, Secretara generală adjunctă a Ministerului Finanțelor, Ana Luca, a subliniat direcțiile strategice de reformă, menționând că achizițiile publice parcurg un proces esențial de transformare, în care simplificarea procedurilor și asigurarea transparenței și eficienței rămân prioritare, se arată în comunicatul Ministerului Finanțelor.
Reprezentanții Ministerului Finanțelor au prezentat cele mai recente modificări ale legislației în domeniu, inclusiv actualizările aduse prin noua lege și ajustările privind regimul contestațiilor. A fost evidențiată necesitatea creșterii eficienței procedurale, a transparenței și a uniformizării procesului decizional.
Totodată, au fost discutate aspecte privind profesionalizarea și certificarea în achizițiile publice, precum și regulile actualizate de planificare pentru anul bugetar 2026, cu recomandări pentru autoritățile contractante.
Instituțiile partenere au completat agenda cu prezentări despre aplicarea cadrului normativ în achizițiile de lucrări, dar și despre evoluțiile sistemelor electronice, inclusiv modernizarea platformelor digitale și utilizarea eficientă a semnăturii electronice în procesul de achiziție.






