VOCEA CARE NE UNEȘTE

LIVE

Punctul de trecere Giurgiulești–Reni, închis temporar după un atac cu drone asupra orașului Bolgrad

Punctul de trecere a frontierei Giurgiulești–Reni a fost închis temporar în noaptea de 2 decembrie, după ce autoritățile moldovene au fost alertate cu privire la un atac cu drone asupra orașului Bolgrad, în sudul Ucrainei.

Potrivit Poliției de Frontieră, activitatea punctului a fost sistată la ora 01:20, ca măsură preventivă, în urma informațiilor transmise de Serviciul Operațiuni Aeriene al Ministerului Apărării. Radarele au identificat drone pe teritoriul ucrainean, deplasându-se din direcția Reni spre Bolgrad.

- Advertisement -

Toate Sectoarele Poliției de Frontieră din sudul țării au fost imediat alertate, fiind instituită monitorizarea continuă a spațiului aerian în zona de frontieră. În paralel, autoritățile ucrainene au confirmat că Bolgrad a fost atacat cu drone de tip Shahed.

„Între orele 01:15 și 01:30, patrulele mobile ale SPF Cișmichioi și Copceac, precum și patrula staționară din punctul Vulcănești, au raportat explozii deasupra orașului Bolgrad și funcționarea sistemelor antiaeriene ucrainene”, se arată în comunicatul Poliției de Frontieră.

La ora 02:01, odată cu ridicarea alertei aeriene în Ucraina, traficul prin punctul Giurgiulești–Reni a fost reluat.

Autoritățile de la Chișinău precizează că spațiul aerian al Republicii Moldova nu a fost survolat și că nu au existat riscuri pentru populația din zona de frontieră. Situația rămâne în monitorizare permanentă.

Author

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.