Republica Moldova își va putea proteja cetățenii doar făcând parte din lumea liberă și cooperând cu state suverane care își bazează politicile pe menținerea păcii și stabilității. Declarația a fost făcută de ministrul Apărării de la Chișinău, Anatolie Nosatîi care a participat, astăzi, la Reuniunea miniștrilor apărării din Europa de Sud-Est (SEDM), desfășurată la Sarajevo.
Oficialul a evidențiat în discursul său importanța consolidării rezilienței, capacităților de apărare și extinderii parteneriatelor cu alte state și organizațiile internaționale pentru parcursul de dezvoltare democratică și integrare europeană, dar și stabilitatea Republicii Moldova în mediul actual plin de provocări și crize.
„Pacea și securitatea trebuie apărate, consolidate și menținute prin cooperare, dialog și angajament comun. Republica Moldova rămâne ferm dedicată acestor principii, precum și obiectivelor și valorilor SEDM, care, pe lângă faptul că este un mecanism instituțional eficient, mai este și o comunitate care împărtășește aceleași obiective și aspirații pentru o regiune stabilă, sigură și prosperă”, a declarat Anatolie Nosatâi.
Ministrul Apărării al Republicii Moldova a condamnat ferm războiul neprovocat și nejustificat al Rusiei împotriva Ucrainei, menționând impactul considerabil asupra securității europene și regionale din ultimele decenii. „Această agresiune nu este doar un atac militar, dar și un atac fundamental asupra principiilor suveranității și integrității teritoriale, reformelor democratice și ordinii internaționale de drept”, a spus el.
Oficialul a adăugat că fiind în proximitatea zonei de conflict, Republica Moldova este expusă la presiuni și riscuri hibride, care se manifestă prin mai multe aspecte.
„Rusia continuă staționarea ilegală a trupelor militare în regiunea transnistreană. În același timp, țara noastră este considerabil afectată de propaganda informațională și survolări neautorizate ale spațiului aerian. Toate aceste acțiuni au impact direct asupra securității naționale și reprezintă acțiuni evidente de interferență în procesele democratice și electorale ale țării. Republica Moldova își va putea proteja cetățenii doar făcând parte din lumea liberă și cooperând cu state suverane care își bazează politicile pe menținerea păcii și stabilității”, a punctat Anatolie Nosatîi în intervenția sa.
Menționăm că Republica Moldova a fost acceptată să participe la reuniunile Procesului SEDM în anul 2003, cu statut de observator și contribuitor credibil la menținerea stabilității și securității în lume. La 22 noiembrie 2023, țara noastră a aderat la Procesul SEDM ca membru cu drepturi depline.
SEDM este o inițiativă regională ce contribuie la consolidarea relațiilor de colaborare politico-militară și menținerea stabilității și securității în Europa de Sud-Est prin promovarea cooperării regionale și a relațiilor de bună vecinătate, precum și consolidarea capabilităților de apărare regională.






