Șase cămine studențești ale Universității de Stat din Moldova și ale Universității Tehnice a Moldovei, cu o suprafață totală de aproximativ 28.000 de metri pătrați, vor fi reabilitate energetic în cadrul Proiectului INSPIREE. Acordul de colaborare pentru implementarea acestuia a fost semnat astăzi, în prezența beneficiarilor și a partenerilor de dezvoltare.
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a subliniat că investițiile în eficiență energetică sunt esențiale pentru îmbunătățirea condițiilor de trai pentru studenți și pentru reducerea consumului și a costurilor de energie. El a remarcat că majoritatea clădirilor publice pierd până la 50% din energia utilizată.
Secretara de stat din cadrul Ministerului Educației și Cercetării, Adriana Cazacu, a evidențiat beneficiile proiectului pentru comunitatea academică, afirmând că renovările energetice sunt cruciale pentru a asigura condiții moderne de studiu și muncă.
Ambasadoarea Franței în Republica Moldova, Dominique Waag, a declarat că INSPIREE constituie un exemplu de cooperare europeană orientată spre modernizarea infrastructurii publice. La rândul său, ambasadorul Germaniei, Hubert Knirsch, a menționat că măsurile implementate vor aduce beneficii pentru mii de persoane și vor contribui la obiectivul Moldovei de a atinge neutralitatea climatică până în 2050.
Directorul UCIPE, Ruslan Surugiu, a prezentat principalele lucrări prevăzute în proiect: izolarea termică a pereților și acoperișurilor, schimbarea tâmplăriei, instalarea sistemelor moderne de încălzire și ventilație, modernizarea iluminatului și integrarea panourilor fotovoltaice.
Rectorul USM, Igor Șarov, a menționat că unele clădiri nu au mai fost renovate de peste jumătate de secol. Prorectorul UTM, Daniela Pojar, a subliniat necesitatea investițiilor pentru modernizarea infrastructurii universitare.
Proiectul INSPIREE este implementat de Guvernul Republicii Moldova, prin Ministerul Energiei și UCIPE, și finanțat de Agenția Franceză pentru Dezvoltare, printr-un credit de 30 de milioane de euro, și de Guvernul Germaniei, prin KfW, care oferă un grant de 38,7 milioane de euro. În total, 30 de clădiri publice urmează să fie reabilitate energetic.






