Autoritățile Republicii Moldova discută cu partenerii europeni și cei americani un plan de reintegrare a regiunii transnistrene. Declarații în acest sens au fost făcute de Alexandru Munteanu, premierul Republicii Moldova, aflat într-o vizită la Bruxelles.
Fiind întrebat de jurnaliști dacă există un plan care prevede retragerea trupelor ruse din regiunea transnistreană, în contextul în care autoritățile de la Chișinău își propun integrarea europeană într-o formă reîntregită a țării, premierul Republicii Moldova a afirmat că se poartă discuții pe marginea unui plan de reintegrare a regiunii.
„Noi discutăm acum un plan de reintegrare a regiunii transnistrene cu partenerii noștri europeni și cu partenerii americani. Deocamdată nu pot să vă dau detalii, dar așa un plan se discută”, a declarat Alexandru Munteanu, imediat după Forumul privind Extinderea UE de la Bruxelles.
Menționăm că, acum câteva luni, Igor Grosu, președintele Parlamentului de la Chișinău, a declarat că revenirea regiunii transnistrene sub controlul autorităților de la Chișinău este „o chestiune de timp”, subliniind că o condiție esențială pentru o soluționare durabilă a conflictului transnistrean rămâne retragerea trupelor ruse.
Formatul de negocieri „5+2” este în prezent nefuncțional, întrucât două dintre părțile implicate, Rusia și Ucraina, se află în război.






