Ministerul Apărării al Republicii Moldova atenționează cetățenii că o scrisoare cu semnătura contrafăcută, o ștampilă inexistentă, un antet inventat și alte elemente vizibil trucate, circulă pe anumite canale de Telegram, fiind atribuită instituției.
„Documentul este o falsificare evidentă și are scopul de a denigra imaginea instituțiilor statului și de a submina încrederea cetățenilor în parteneriatele internaționale ale Republicii Moldova”, a subliniat Ministerul Apărării.
- Advertisement -
În acest context, cetățenii sunt îndemnați să consulte sursele oficiale și să nu se lase influențați de astfel de falsuri care amenință stabilitatea și siguranța societății noastre.







