VOCEA CARE NE UNEȘTE

LIVE

Opt deputați PAS pleacă din Parlamentul de la Chișinău

Parlamentul de la Chișinău a luat act, în ședința de astăzi, de demisia a opt deputați ai Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS). Cinci dintre aceștia au renunțat la mandat după ce au devenit membri ai noului Guvern.

Astfel, Vladimir Bolea va activa, în continuare, în funcția de vicepremier, ministru al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, iar Mihai Popșoi – în funcția de viceprim-ministru, ministru al Afacerilor Externe. Dan Perciun va fi ministru al Educației și Cercetării, iar Ludmila Catlabuga – ministră a Agriculturii și Industriei Alimentare. De asemenea, Emil Ceban a renunțat la mandatul de deputat, după ce a fost numit în funcția de ministru al Sănătății.

- Advertisement -

Totodată, Dorin Recean și Artur Mija au depus cereri de demisie după ce, anterior, au anunțat că se retrag din politică. Iar Nicu Popescu și-a dat demisia după ce a fost numit în funcția de emisar special al președintelui Republicii Moldova pentru afaceri europene și parteneriate strategice.

Toți deputații au solicitat demisia începând cu data de 1 noiembrie 2025. În conformitate cu Legea despre statutul deputatului în Parlament, mandatele vacante vor fi atribuite supleanților imediat următori de pe lista concurentului electoral „Partidul Acțiune și Solidaritate”. Este vorba despre Igor Talmazan, Angela Munteanu-Pojoga, Veronica Cupcea, Veronica Briceag, Liliana Grosu, Alexandr Trubca, Gheorghe Ichim și Valeriu Carțîn.

Author

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.