Partidul Comuniștilor din R. Moldova (PCRM) și Partidul Socialiștilor din R. Moldova (PSRM) au anunțat astăzi, 29 octombrie, că nu vor vota Guvernul Munteanu.
După consultările cu premierul desemnat, reprezentanții fracțiunii PSRM au criticat programul de guvernare, în special în domeniile social și economic. De asemenea, socialiștii au spus că i-au propus lui Alexandru Munteanu reducerea numărului de ministere.
Igor Dodon, președintele fracțiunii, a declarat că, în cadrul consultărilor, premierul desemnat Alexandru Munteanu s-a arătat deschis pentru un dialog cu opoziția. Totuși, deputații socialiști nu vor susține candidatura acestuia.
„Fracțiunea Socialiștilor nu va susține Guvernul și programul de guvernare. Fiind în opoziție, este evident că nu putem să ne asumăm responsabilitatea politică pentru un program și un guvern promovat de majoritatea parlamentară. Însă, ținând cont de experiența noastră în mai multe domenii, suntem gata să venim cu mai multe propuneri pentru a îmbunătăți viața cetățenilor”, a spus Dodon.
Tot astăzi, și reprezentanții fracțiunii PCRM au declarat că se află în opoziție și nu vor susține Guvernul condus de Alexandru Munteanu. După consultările cu premierul desemnat, deputatul comunist Vladimir Voronin a afirmat că întâlnirea a fost una „mai mult de curiozitate”.
„Clar că e o formalitate, dar de data asta a fost mai interesantă, pentru că pe domnul Munteanu nu-l cunoaștem, măcar că e din R. Moldova, dar în ultimii 20 de ani a lipsit și nu îl cunoaștem. De aceea, discuția noastră a fost mai mult de curiozitatea. Ne-am cunoscut, ne-am văzut, ne-am ascultat unii pe alții. A fost o discuție normală. Acest guvern se va confrunta cu mari probleme. (…) Încă nu am avut ședință, dar cred că fracțiunea noastră nu va fi printre votanții acestui nou Guvern. Așa a fost o discuție de cunoștință… de schimb de informații. (…) Nu vom vota. Noi suntem în opoziție”, a declarat Vladimir Voronin.
La rândul său, președinta fracțiunii PCRM, Diana Caraman, a criticat programul de guvernare propus de Alexandru Munteanu, susținând că acesta ar fi o „continuare a programelor guvernelor Gavrilița și Recean”.
Menționăm că prim-ministrul desemnat, Alexandru Munteanu, a dat astăzi, 29 octombrie, startul rundelor de consultări cu fracțiunile parlamentare. Primii care s-au prezentat au fost deputații fracțiunii Partidului „Democrația Acasă”, care au anunțat că nu vor susține învestirea noului guvern și au solicitat amânarea acestui proces.
Ulterior, și fracțiunea Partidului Nostru a solicitat amânarea învestirii Guvernului Munteanu cu cel puțin o săptămână. De asemenea, deputații Blocului Alternativa au spus că vor decide dacă vor susține sau nu viitorul Guvern în funcție de modul în care propunerile și recomandările lor vor fi incluse în programul de guvernare.






