Programul Erasmus Plus, prezent în Republica Moldova de trei decenii, a devenit una dintre cele mai importante punți educaționale dintre țara noastră și Uniunea Europeană. În actualul format, lansat în 2014, Erasmus Plus reunește mai multe inițiative dedicate educației și cercetării, printre care mobilitățile academice, proiectele Jean Monnet și Capacity Building in Higher Education.
„Din 2014 până astăzi am implementat peste 30 de proiecte majore și mai mult de 5.000 de mobilități pentru studenți și profesori. Impactul este enorm, universitățile s-au internaționalizat, iar tinerii au devenit mai siguri pe ei și mai deschiși spre lume”, a declarat Claudia Melinte în cadrul emisiunii „Realitatea Românească”.
Jean Monnet – libertatea ideilor universitare
Proiectele Jean Monnet reprezintă una dintre cele mai flexibile componente Erasmus Plus, permițând profesorilor universitari să inițieze cursuri, module sau activități care promovează valorile europene.
„Sunt proiecte care pot fi scrise de profesori pasionați, uneori chiar individual, pentru a moderniza cursuri și a aduce Europa mai aproape de studenți”, a explicat coordonatoarea programului.
În Republica Moldova, numeroase universități, de la ASEM până la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice, au câștigat astfel de proiecte, adaptând disciplinele la bunele practici europene.

Mobilitate și deschidere spre lume
În fiecare an, sute de tineri moldoveni își continuă studiile în universități din cele 33 de țări participante la Erasmus Plus. Bursele, care pot ajunge la 1.400 de euro lunar, le oferă șansa unei experiențe internaționale autentice. „Fiecare student care pleacă revine cu o altă perspectivă, învață să fie independent, tolerant și mai conștient de rolul său ca cetățean european”, a menționat Claudia Melinte.
Podul educației peste Prut
Cooperarea cu universitățile din România rămâne una esențială. „Practic, nu există universitate din România care să nu colaboreze cu una din Republica Moldova. Podul educației este tot mai solid de la an la an”, a subliniat invitata.
Cu un buget european de peste 30 de miliarde de euro pentru perioada 2021–2027, programul Erasmus Plus continuă să deschidă drumuri și să formeze generații care privesc spre viitor cu încredere și apartenență europeană.
Interviul complet este disponibil pe paginile de Facebook și YouTube ale postului Vocea Basarabiei.
Emisiunea este realizată în cadrul proiectului „Vocea Basarabiei: informații și reziliență informațională românească în R. Moldova”, finanțat de către Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova. Conținutul acestei emisiuni nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova.






