VOCEA CARE NE UNEȘTE

LIVE

Catedrala Națională din București, sfințită în prezența Patriarhilor Bartolomeu I și Daniel

Catedrala Națională din București, cunoscută și sub numele de Catedrala Mântuirii Neamului, a fost sfințită astăzi, 26 octombrie, în prezența Patriarhului Ecumenic Bartolomeu I și a Patriarhului României Daniel. Evenimentul, descris de Patriarhie drept unul al „desăvârșirii spirituale” a edificiului, marchează finalizarea picturii mozaicate și a lucrărilor majore la interior, după mai bine de 15 ani de șantier, transmite HotNews.

Potrivit Patriarhiei Române, până pe 31 octombrie, credincioșii vor putea să se închine la altar, catedrala urmând să fie deschisă inclusiv pe timp de noapte. Nu este clar, însă, care va fi programul de vizitare după această perioadă.

- Advertisement -

Mii de persoane s-au adunat în afara Catedralei pentru a urmări slujba pe ecranele uriașe montate special pentru pelerinii din stradă. În interiorul lăcașului de cult au acces 2.500 de invitați oficiali — ierarhi, demnitari și reprezentanți ai statului.

Totodată, în curtea Catedralei Naționale asistă la ceremonie aproximativ 8.000 de pelerini, aduși în grupuri organizate din eparhiile din întreaga țară. Aceștia pot urmări slujba pe ecranele amplasate în proximitatea treptelor de acces în catedrală.

Sfințirea de astăzi marchează un moment simbolic în istoria recentă a Bisericii Ortodoxe Române, Catedrala Națională fiind considerată unul dintre cele mai ample proiecte religioase și arhitecturale realizate în România ultimului secol.

Author

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.