„Ne aflăm la un început de drum – într-un Parlament nou-ales, căruia cetățenii i-au încredințat soarta țării pentru următorii patru ani dar, mai presus de orice, i-au încredințat misiunea de a păstra pacea în Republica Moldova”. Declarația a fost făcută de președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, în plenul Parlamentului de la Chișinău.
Șefa statului a adresat un mesaj deputaților, în cadrul ședinței de constituire a noului Parlament, prin intermediul căruia a subliniat că acesta este „un început care poartă în el speranțele și încrederea oamenilor, dar și datoria de a răspunde așteptărilor lor”.
„Aș vrea să conștientizăm cu toții că perioada pe care o traversăm este cea mai complicată de la independență încoace și responsabilitatea noastră față de oameni este foarte mare. De aceea, mai mult ca oricând, Moldova are nevoie de unitate și devotament. Are nevoie ca fiecare dintre cei care, începând de astăzi ocupă un loc în această sală, să-și îndeplinească mandatul cu onoare, bună-credință, să acționeze exclusiv în interesul Republicii Moldova. Pacea este bunul nostru cel mai de preț, iar noi toți avem datoria față de cetățeni de a o proteja. Este o misiune dificilă – pentru că lumea trece printr-o perioadă de tensiuni și incertitudini profunde, iar țara noastră se confruntă cu atacuri hibride menite să ne dezbine, să ne sperie și să ne slăbească. Așa că măcar acum, în ceasul al 12-lea, cei care – pentru putere și bani – au fost părtași la războiul hibrid și au servit unor interese străine trebuie să înțeleagă că devotamentul față de țară este sacru”, a mai subliniat Maia Sandu.
Ea a mai remarcat că vom putea apăra pacea doar dacă vom continua să ducem o politică externă de partea binelui.
„Noi moldovenii, care prețuim tradițiile și valorile creștine, trebuie să fim mereu de partea păcii. Nu putem admite ca țara noastră să devină o unealtă a agresorului pentru a fi folosită împotriva altor state. Solidaritatea noastră cu refugiații din Ucraina, precum și curajul nostru de a nu ne lăsa intimidați de amenințări și de a rămâne un pilon de stabilitate în regiune ne-au adus aprecierea și recunoștința întregii lumi. Trebuie să ne consolidăm și mai departe relațiile cu statele pașnice, state pe al căror sprijin să ne putem baza în caz de nevoie. Dar pacea nu înseamnă doar a fi feriți de război, ci și să trăim în bună înțelegere cu toții, aici acasă – indiferent de limba pe care o vorbim, de comunitatea etnică căreia îi aparținem, de biserica la care mergem sau de preferințele politice”, a mai spus șefa statului.
Maia Sandu a mulțumit cetățenilor Republicii Moldova care au participat la alegerile parlamentare și a subliniat că, în ciuda tuturor încercărilor și provocărilor, oamenii au ales pacea, dezvoltarea, și direcția europeană.
Potrivit șefei statului, cu toate eforturile în plan intern, pacea, democrația și suveranitatea Republicii Moldova nu vor fi pe deplin protejate până nu vom încheia procesul de integrare europeană.
Astfel, președinta Republicii Moldova a făcut un apel către noii parlamentari să contribuie la armonizarea cadrului legal național cu cel european și să își asume un ritm susținut de adoptare a actelor normative necesare pentru a avansa în procesul de negocieri, „astfel încât în timpul legislaturii care începe astăzi să poată fi semnat Tratatul de Aderare la Uniunea Europeană”.
„Îndemn partidele din noul Legislativ să susțină, cu loialitate și bună credință, procesul de integrare europeană a Republicii Moldova. (…) Așadar, următorii ani vor fi decisivi pentru cum va arăta Republica Moldova – și avem cu toții datoria să punem umărul la construcția unui stat european modern, în care cetățenii noștri să dorească să-și făurească destinul”, a mai spus șefa statului.
Președinta a remarcat că știe că drumul înainte cere efort, răbdare și curaj, dar Republica Moldova a dovedit, de fiecare dată, că știe să se ridice, să se adune și să meargă mai departe.
„Capacitatea de a fi uniți în jurul marilor obiective naționale ne definește ca neam. De aceea, să ne adunăm forțele alături de oamenii harnici și cinstiți ai țării noastre, de la Nord la Sud, de la sate și orașe, din țară și din diasporă. Pentru ei și cu ei trebuie să muncim – oameni care au trecut prin greutăți, dar care nu și-au pierdut speranța; care, după atâtea decenii de incertitudine, merită să știe că vor putea trăi într-o țară pașnică, liberă, dreaptă și prosperă. Integrarea europeană este calea prin care acest vis va deveni realitate. Să lucrăm împreună – cu credință – pentru ca Moldova să devină o casă a păcii și a speranței pentru toți cetățenii săi. Într-un ceas bun și – la treabă!”, a îndemnat Maia Sandu.






