VOCEA CARE NE UNEȘTE

LIVE

Sergiu Prodan: Îmi doresc să revin la munca de creație

Sergiu Prodan, ministrul Culturii în exercițiu, a lăsat să se înțeleagă astăzi, 21 octombrie, că nu va face parte din noul Guvern de la Chișinău.

El a subliniat, în cadrul conferinței de totalizare a celor patru ani de activitate, că își dorește să revină la munca de creație. „Vă spun cu mare entuziasm că îmi doresc revenirea la munca de creație. Am un film care este pe ultima sută de metri, suspendat. El nu va rezista încă patru ani, pentru asta am nevoie de concediu. Revenirea la munca de creație este dorința mea cea mare. Continuitatea politică nu înseamnă perpetuarea unui ministru în post, ci importanța proiectelor începute. Sunt sigur că odată păstrat vectorul european, majoritatea parlamentară, continuitatea proiectelor bune va fi asigurată”, a declarat ministrul Sergiu Prodan.

- Advertisement -

Menționăm că Sergiu Prodan ocupă funcția de ministru al Culturii din august 2021, fiind numit inițial în Guvernul condus de Natalia Gavrilița, iar ulterior continuându-și mandatul în Executivul condus de Dorin Recean.

Alexandru Munteanu, candidatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) la funcția de prim-ministru, a declarat aseară, în cadrul unei emisiuni TV, că lista viitorilor miniștri urmează să fie stabilită în această săptămână, subliniind că vor exista anumite schimbări în structura noului Guvern, fără a oferi deocamdată mai multe detalii.

Astăzi, și ministra Sănătății, Ala Nemerenco, a anunțat că nu se va regăsi în viitorul Guvern de la Chișinău.

Author

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.