Intrarea în vigoare a impozitării sub formă de TVA la importul autoturismelor în Republica Moldova va fi amânată. Anunțul a fost făcut de deputatul PAS Radu Marian, care a precizat că noul regim fiscal va intra în vigoare abia la aderarea țării la Uniunea Europeană.Inițial, aplicarea TVA-ului pentru autoturismele importate era programată pentru 1 ianuarie 2026. Scopul măsurii era alinierea la standardele europene și simplificarea procedurilor fiscale pentru persoane fizice și agenți economici.Totuși, potrivit lui Radu Marian, există încă riscuri privind modul de estimare a valorii mașinilor la vamă, de aceea s-a decis amânarea aplicării noilor reguli.Modificările legislative pentru menținerea actualului regim fiscal vor fi adoptate în cel mai scurt timp.






