VOCEA CARE NE UNEȘTE

LIVE

Toate cele trei victime ale exploziei din București sunt femei; una era avocată pensionară

Toate cele trei persoane care și-au pierdut viața în urma exploziei produse vineri într-un bloc din București sunt femei, potrivit informațiilor comunicate de autorități. Victimele au fost identificate, însă în cazul a două dintre ele se așteaptă confirmarea identității prin teste ADN, transmite IPN.

„Două dintre cadavre sunt femei, de fapt, toate trei sunt femei, dar două sunt neidentificate, la momentul actual. Este vorba de o victimă de 51 de ani, care locuia împreună cu soacra și cu soțul, și o victimă de 65 de ani, care locuia singură. Se face identificarea lor pe bază de ADN”, a declarat comisarul-șef Alexandru Poroșanu, de la Serviciul Criminalistic.

- Advertisement -

Deflagrația s-ar fi produs în apartamentul unei avocate pensionare din cadrul Baroului București, Vasilica Enache, care locuia la etajul cinci al blocului. Potrivit publicației Adevărul, apartamentul acesteia a fost complet distrus de suflul exploziei, iar biroul ei de avocatură era înregistrat chiar la aceeași adresă.

Explozia, produsă la etajele superioare ale clădirii, a provocat pagube majore și a distrus complet mai multe apartamente.

Printre victime se numără și o tânără însărcinată, de 24 de ani, găsită sub dărâmături. Fratele acesteia, un adolescent de 17 ani, a fost grav rănit și se află internat.

Din cele 15 persoane transportate la spital, șapte au fost externate, iar un bărbat a fost transferat în Austria pentru tratament.

Aproape 300 de persoane au beneficiat de evaluare și consiliere psihologică, iar 66 de locatari sunt cazați temporar în unități hoteliere partenere. În total, sunt disponibile 411 locuri de cazare pentru cei afectați.

Potrivit deciziei Comitetului Municipiului București pentru Situații de Urgență, blocul în care s-a produs explozia va fi parțial demolat, autoritățile urmând să stabilească măsurile de reconstrucție și sprijin pentru sinistrați.

Author

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.