VOCEA CARE NE UNEȘTE

LIVE

La un pas de tragedie: Două persoane din Fălești s-au intoxicat cu fum de la o sobă necurățată

Un bărbat și o femeie s-au intoxicat cu fum de la o sobă necurățată într-o locuință din satul Glinjeni, raionul Fălești. Aceștia au fost salvați de medici în urma manevrelor de resuscitare.

Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), incidentul a avut loc în dimineața zilei de 15 octombrie. Un bărbat de 65 de ani și o femeie de 52 de ani s-au intoxicat cu monoxid de carbon emanat de la o sobă. Ei au fost găsiți inconștienți, în propria casă, de către o rudă.

- Advertisement -

La fața locului au intervenit două echipaje medicale, care au efectuat manevre de resuscitare reușind să-i readucă la viață. Ulterior, cei doi au fost transportați la spitalul raional pentru îngrijiri medicale.

Preliminar, s-a stabilit că proprietarii nu au curățat la timp canalul de evacuare, care era blocat cu depuneri de cenușă.

În acest context, IGSU îndeamnă cetățenii să respecte cu strictețe regulile de securitate la utilizarea sobelor și a altor surse de încălzire. De asemenea, oamenii sunt rugați să verifice cu atenție sobele înainte de utilizare, asigurându-se că toate canalele de ventilare sunt curate și neobturate.

Conform datelor statistice, de la începutul anului 2025, în Republica Moldova au fost înregistrate 22 de cazuri de intoxicație cu monoxid de carbon, soldate cu 58 de persoane rănite și 3 decese.

Author

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.