VOCEA CARE NE UNEȘTE

LIVE

UE introduce Sistemul de Intrare/Ieșire (EES): noi reguli la frontiere pentru cetățenii Republicii Moldova

Începând de astăzi, 12 octombrie, Uniunea Europeană implementează Sistemul de Intrare/Ieșire (EES), care aduce noi reguli de control la frontiere pentru cetățenii din afara spațiului UE, inclusiv pentru cei ai Republicii Moldova.

Potrivit Poliției de Frontieră, noul sistem presupune un proces automatizat de verificare: scanarea documentului de călătorie, colectarea datelor biometrice (imagine facială și amprente digitale) și crearea unui dosar electronic individual. EES va înregistra automat data și locul de intrare sau ieșire și va calcula durata legală a șederii în spațiul Schengen.

- Advertisement -

Autoritățile avertizează că noile proceduri pot duce la întârzieri în vamă, mai ales în primele săptămâni de aplicare.

De la amprentare sunt exceptați copiii sub 12 ani, persoanele care nu pot oferi amprente din motive medicale și deținătorii de permise de ședere sau vize de lungă durată emise de state UE.

Cetățenii Republicii Moldova care dețin și cetățenia unui stat membru UE sau Schengen și călătoresc cu pașaportul acelui stat nu sunt vizați de sistemul EES.

Poliția de Frontieră recomandă cetățenilor să se informeze din timp, să verifice valabilitatea documentelor de călătorie și să colaboreze cu autoritățile de frontieră.

Author

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.