VOCEA CARE NE UNEȘTE

LIVE

(VIDEO) Trei bărbați, reținuți pentru trafic de droguri în Chișinău și Ialoveni

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, împreună cu polițiștii de la IP Ciocana și procurorii oficiului Ciocana al Procuraturii Chișinău, au destructurat o grupare implicată în traficul de droguri.

Suspecții procurau droguri prin intermediul aplicației „Telegram” și le vindeau consumatorilor sau intermediarilor, folosind rețele de plăți electronice. Apoi, banii erau transferați pe conturi curente înregistrate în băncile comerciale din Republica Moldova, pe numele unor persoane interpuse.

- Advertisement -

La sfârșitul lunii septembrie, au fost reținuți doi tineri de 19 și 21 de ani, în urma unor percheziții la domiciliul cărora s-au depistat cantități de cannabis, un cântar de mare precizie și telefoane mobile cu probe relevante pentru anchetă.

Într-un alt caz, un bărbat de 43 de ani a fost reținut la Ialoveni, după ce a plasat un pachet suspect lângă un cimitir. La fața locului a fost găsită o mănușă cu o substanță albă solidă, presupusă a fi cocaină.

Toți suspecții au fost reținuți pentru 72 de ore. Dacă vor fi găsiți vinovați, aceștia riscă pedepse cu închisoarea de la 7 la 15 ani. Ancheta este în desfășurare, iar persoanele beneficiază de prezumția nevinovăției.

Author

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.