Începând cu 1 ianuarie 2026, doar studenții care au media academică mai mare de 6,5 vor beneficia de bursă. în acest sens, Guvernul de la Chișinău a aprobat astăzi o modificare importantă privind modul de acordare a burselor de studii în universitățile din Republica Moldova.
Noile reguli stabilesc trei categorii de burse. La categoria I sunt eligibili studenții cu media semestrială de minimum 8,5 puncte, la categoria II – acei cu media de minimum 7,5 puncte, iar la categoria III – studenții cu media de minimum 6,5 puncte.
„Această modificare urmărește crearea unui sistem mai echitabil și transparent, care să stimuleze excelența și competiția academică”, a declarat ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun.
Nu vor putea candida la burse studenții sau elevii care nu au îndeplinit integral planul de învățământ în termenul stabilit, care nu au acumulat numărul necesar de credite sau care au restanțe.
Bursele actuale pentru toți studenții de la ciclul I – licență, cu excepția celor de la pedagogie, sunt de 1295 lei pentru categoria I, 1015 lei pentru categoria II și 1105 lei pentru categoria III. Pentru studenții de la ciclul II – master, bursa de studii, care nu este împărțită pe categorii, constituie 1390 lei.
Studenții de la specialitățile pedagogice primesc burse mai mari, care variază în funcție de categorie și an de studiu. Pentru toți studenții de la specialitățile pedagogice, bursele sunt de 3110 lei la categoria I, 2660 lei la categoria II și 2430 lei la categoria III.
Pentru studenții din anii terminali de la specialitățile pedagogice, bursele sunt de 3620 lei la categoria I, 3100 lei la categoria II și 2850 lei la categoria III.
De asemenea, pentru toți studenții de la toate domeniile, bursele de merit finanțate de stat sunt de 4250 lei pentru bursa Republicii, 3860 lei pentru bursa Președintelui și 3540 lei pentru bursa Guvernului.






