Instituțiile responsabile din domeniul energetic monitorizează situația din regiunea transnistreană pentru a aplica eventualele scenarii de ajutorare a cetățenilor. Declarația a fost făcută de vicepremierul pentru Reintegrare de la Chișinău, Roman Roșca.
„Este valabil și acel ajutor din partea UE, dar, cu siguranță, trebuie să fie îndeplinite și condițiile care vin în sprijinul locuitorilor de pe malul stâng al Nistrului”, a menționat Roman Roșca.
Vicepremierul pentru Reintegrare a precizat că, potrivit informațiilor oferite de Moldovagaz, în scurt timp gazul va fi livrat din nou în regiunea transnistreană „Se schimbă plătitorul din cauza asta a intrat și finanțarea pentru următoarea livrare de gaz, dar în scurt timp se vor relua aceste plăți și gazul va veni în regiune”, a adăugat el.
Oficialul a vorbit și despre conectarea localităților din zona de securitate la infrastructura malului drept al Nistrului. „Pe parcursul anului curent, au fost conectate localitățile din zona de securitate – Copanca, Hârbovăț, Hagimus și Fârlădeni la infrastructura malului drept al Nistrului. Au fost conectate recent și localitățile din stânga Nistrului la infrastructura energetică – Coșnița, Doroțcaia și Pârâta. Mai rămân câteva localități vulnerabile, de fapt este vorba de Varnița și localitățile din Cocieri, Molovata Nouă și Corjova, unde rețelele sunt gestionate de Tiraspoltransgaz, dar suntem în proces de dialog și sperăm că, în scurt timp, vom depăși situația cu livrările de acolo”, a declarat Roman Roșca.
El a subliniat că locuitorii de pe malul stâng, cel mai bine este „să se alinieze cu standardele și legislația națională, astfel încât să nu mai fie captivi în decizii care sunt luate în detrimentul lor”.
Amintim că, pe 2 octombrie, așa-zisele autorități de la Tiraspol au anunțat că regiunea transnistreană intră într-un pretins regim de economisire a gazului pentru aproximativ zece zile. Ulterior, locuitorii din mai multe localități au rămas fără apă caldă, iar astăzi presa a scris că și deconectările de energie electrică revin în regiunea transnistreană și în Zona de Securitate.
Tot astăzi, Daniel Vodă, purtătorul de cuvânt al Guvernului, a declarat că autoritățile de la Chișinău urmăresc „cu calm situația din regiunea transnistreană și reacționează doar pe baza faptelor verificate”. El a precizat că această criză din regiunea transnistreană este alimentată de Rusia, care a redus repetat volumul de gaze spre raioanele de est ale Republicii Moldova.






