Autoritățile de la Chișinău au transmis oficial către Interpol dosarul Marinei Tauber și solicită căutarea la nivel internațional a acesteia.
Șefa Secției comunicare și protocol a Inspectoratului General al Poliției, Diana Fetco, a precizat pentru IPN că dosarul a fost transmis astăzi către Interpol, dar o confirmare încă nu a fost recepționată.
Menționăm că, pe 30 septembrie, Marina Tauber a fost condamnată la 7,5 ani de închisoare în dosarul privind finanțarea ilegală a fostului partid „Șor”. Aceasta a fost găsită vinovată de falsificarea rapoartelor privind finanțarea campaniei electorale și a partidului, de acceptare a finanțării ilegale din partea unui grup criminal organizat, precum și de amestec în înfăptuirea justiției. Pe lângă pedeapsa cu închisoare, instanța a dispus și confiscarea a peste 206 milioane de lei.
Fosta deputată Marina Tauber a părăsit Republica Moldova pe 7 ianuarie 2025 prin Aeroportul Internațional Chișinău, cu o ruta aeriană spre Istanbul. De atunci, ea a fost văzută de mai multe ori, alături oligarhul fugar Ilan Șor, la Moscova.






