Un grup de experți germani va acorda asistență autorităților de la Chișinău în implementarea proiectelor de modernizare a Armatei Naționale.
Experții Bundeswehrului și-au început activitatea și vor rămâne la Chișinău pentru următorii patru ani.
Șeful grupului, locotenent-colonel Oliver Lotze, a fost prezentat astăzi, în cadrul unei întrevederi între ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, și ambasadorul Germaniei la Chișinău, Hubert Knirsch.
Discuțiile au vizat reformele implementate pentru consolidarea capacităților de apărare și necesitățile în materie de expertiză pentru renovarea infrastructurii, îmbunătățirea condițiilor de activitate și cazare pentru militari, precum și sporirea atractivității serviciului militar în rândul tineretului.
Prezența experților germani la Chișinău se bazează pe Acordul semnat între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Germaniei, pe 15 mai 2025, la Berlin, și ratificat de Parlamentul de la Chișinău pe 10 iulie 2025.






