VOCEA CARE NE UNEȘTE

LIVE

Maia Sandu: „Pentru o țară mică precum Republica Moldova, educația este cel mai puternic instrument de apărare”

Ieri, 4 octombrie, la Arena Chișinău, a avut loc ceremonia festivă de premiere a celor mai buni profesori, învățători și educatori, în cadrul concursului republican „Pedagogul Anului 2025”. Evenimentul a reunit cadre didactice din întreaga țară, fiind onorat de prezența președintei Maia Sandu, care a subliniat importanța educației pentru viitorul Republicii Moldova.

În discursul său, șefa statului a felicitat participanții și laureații concursului, apreciind munca, devotamentul și dorința lor de perfecționare continuă.

„Faptul că ați ales să concurați arată nu doar curaj, ci și dorința de a învăța permanent, de a crește împreună cu copiii pe care îi învățați. Ați arătat că nu vă mulțumiți niciodată cu merge și așa, ci că vă străduiți să identificați metode noi pentru a face orele mai atractive. Pentru o țară mică precum Republica Moldova, educația este cel mai puternic instrument de apărare”, a declarat Maia Sandu.

- Advertisement -

Președinta a subliniat că viitorul european al Republicii Moldova se construiește „nu doar la Bruxelles sau la Chișinău, ci în fiecare clasă din sat și oraș”, iar profesorii trebuie să fie „ambasadori ai valorilor europene – democrația, libertatea și adevărul”.

Maia Sandu a remarcat și o tendință pozitivă în rândul tinerilor care aleg profesia de pedagog: în anul 2025, peste 426 de tineri specialiști s-au angajat în școli și grădinițe – cel mai mare număr din ultimii opt ani.

În încheiere, președinta a reafirmat că educația rămâne o prioritate națională, iar sprijinirea dascălilor și asigurarea condițiilor decente de muncă reprezintă „o investiție în viitorul copiilor și al Republicii Moldova”.

Author

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.