VOCEA CARE NE UNEȘTE

LIVE

Ce spune Vasile Costiuc despre riscul anulării mandatelor obținute de partidul său

Liderul Partidului Democrația Acasă, Vasile Costiuc, declară că cele șase mandate de deputat, obținute de formațiunea sa după alegerile din 28 septembrie, ar putea fi puse sub semnul întrebării, ca urmare a unei sesizări depuse de Inspectoratul Național de Investigații (INI) la Comisia Electorală Centrală (CEC).

„Au depus sesizarea după ce au aflat rezultatul alegerilor și faptul că Democrația Acasă este o fracțiune parlamentară cu șase deputați. Pe 1 octombrie, INI a transmis o nouă sesizare, iar CEC va examina mâine aceste acte. Acolo mai sunt și anumite contestații de la persoane dubioase”, a declarat Vasile Costiuc într-un video postat pe rețele de socializare, citat de IPN.

- Advertisement -

Potrivit liderului formațiunii, documentele transmise de INI conțin acuzații pe care le consideră aberații și abuzuri. El a citit din conținutul constatărilor, pe care le-a calificat drept „un act rușinos”.

INI a făcut o constatare în cadrul exercitării atribuțiilor funcționale, vizând acțiuni presupus ilegale comise pentru promovarea unui concurent electoral, contrar prevederilor legale. Mai exact, ar fi fost identificate conturi inautentice pe TikTok care ar fi promovat fraudulos imaginea partidului Democrația Acasă”, a spus Vasile Costiuc.

El a susține că acuzațiile nu se bazează pe fapte concrete și au apărut abia după anunțarea rezultatelor scrutinului. Vasile Costiuc a făcut apel la respectarea legii și a Constituției.

Rodica Sîrbu, șefa Direcției comunicare a Comisiei, a confirmat pentru IPN că sesizarea urmează să fie analizată de CEC în ședința de vineri. Solicitați de IPN pentru o reacție, direcția comunicare a IGP, nu a oferit deocamdată un răspuns la acuzațiile lansate de Vasile Costiuc.

Author

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.