VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

VIDEO/ Zelensky, discurs în fața APCE: „Terorii trebuie să i se răspundă cu forţă la toate nivelurile: pe câmpul de luptă, cu sancţiuni şi în mod legal”

„Terorii trebuie să i se răspundă cu forţă la toate nivelurile: pe câmpul de luptă, cu sancţiuni şi legal”, a spus preşedintele ucrainean Volodimir Zelensky în discursul de joi în faţa Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE).

„Este foarte important ca acesta să fie un semnal politic. Un semnal pentru toate statele – membre ale Consiliului Europei şi toate statele lumii, că nu este nimic de discutat cu această grupare teroristă, care şi-a însuşit Rusia şi a declanşat cel mai odios război din Europa din ultimii 80 de ani”, a transmis Zelensky poporului ucrainean după discursul din faţa parlamentarilor. 

„Vom crea un tribunal special pentru agresiunea criminală rusă împotriva Ucrainei şi vom asigura funcţionarea unui mecanism special de compensare, astfel încât Rusia să poarte responsabilitatea pentru acest război cu preţul bunurilor sale”, a spus el.

„Lumea vede ce se întâmplă. Cunoaşte preţul farsei pe care Rusia a organizat-o în teritoriul ocupat sub masca unor referendumuri false. 143 de state membre ONU au susţinut rezoluţia care protejează principiile de bază ale Cartei ONU şi condamnă Rusia pentru tentativa criminală de anexare a teritoriului nostru. Acesta este un număr record de state care susţin Ucraina astăzi. Dar cred că vor fi mai multe. Patru state au ieşit de partea Rusiei – acest lucru este foarte elocvent. Coreea de Nord, Nicaragua, Belarus şi Siria. O astfel de listă arată că totul este clar. Sunt recunoscător fiecăruia dintre cele 143 de state!”, a declarat Zelensky către ucraineni. 

În discursul zilnic, Zelenski a mulţumit apărătorilor ucraineni şi partenerilor care ajută Ucraina. 

„Acum, Rusia trimite mii de oameni mobilizaţi pe front. Nu au o pregătire militară semnificativă, dar comanda lor nu are deloc nevoie de ea. Ei se aşteaptă ca ruşii mobilizaţi să poată supravieţui în război cel puţin câteva săptămâni, apoi vor muri, apoi vor fi trimişi pe front alţii. Dar în acest timp, utilizarea de către generalii ruşi a poporului lor drept „carne de tun” face posibilă crearea unei presiuni suplimentare asupra apărătorilor noştri. Este o presiune tangibilă. Şi sunt recunoscător tuturor războinicilor noştri care o îndură. De asemenea, sunt recunoscător partenerilor care înţeleg că în astfel de condiţii avem nevoie de o creştere a asistenţei pentru apărare. Mulţumesc tuturor celor care luptă, lucrează şi ajută la protejarea Ucrainei!”.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.