Barajul lacului de acumulare din orașul Râșcani a fost complet reconstruit pentru prima dată după mai bine de jumătate de secol. Lucrările, în valoare de peste 2,9 milioane de lei, au fost finanțate în mare parte de Uniunea Europeană și realizate cu sprijinul Solidarity Fund PL.
Finalizarea proiectului a fost marcată printr-o competiție de pescuit, eveniment care a reunit localnicii pentru a sărbători redeschiderea barajului. Construit în 1971 și aflat într-o stare avansată de avariere, obiectivul hidrotehnic a fost supus unor lucrări ample de reparație a ecluzei, a sistemelor de evacuare a apei și de consolidare a structurii de beton.
Reabilitarea reduce semnificativ riscul de inundații și protejează locuințele, drumurile și terenurile agricole din apropiere. Autoritățile locale consideră investiția nu doar o modernizare a infrastructurii, ci și o îmbunătățire a calității vieții comunității.
Din suma totală, 2,6 milioane de lei au fost acordați de Uniunea Europeană, iar aproape 300 de mii de lei au constituit contribuția autorităților locale.






