Un bărbat acuzat de complicitate la finanțarea ilegală a Partidului Politic „Alianța Liberalilor și Democraților pentru Europa” (ALDE) a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare. O decizie în acest sens a fost luată de magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani.
Bărbatul și-a recunoscut vina, iar instanța l-a condamnat la 3 ani de închisoare, cu suspendare condiționată pe un termen de probațiune egal cu durata pedepsei. Totodată, până la pronunțarea unei hotărâri definitive, el a primit interdicție de a părăsi Republica Moldova.
Potrivit Procuraturii Anticorupție, inculpatul a colaborat cu organul de urmărire penală și a recunoscut că, în iunie 2023, a fost instigat de Ilan Șor să participe la finanțarea ilegală a formațiunii ALDE. Bărbatul ar fi fost intermediar în transferarea banilor către secretarul general al partidului, pentru a susține activitatea formațiunii.
În perioada iunie – septembrie 2023, inculpatul a transmis suma de 452 700 de dolari, echivalentul a peste 8,1 milioane de lei moldovenești, bani proveniți din surse interzise de lege.
Potrivit oamenilor legii, cazul a fost disjuns dintr-un amplu dosar penal, care se află în continuare la etapa de urmărire penală. Urmărirea penală a fost realizată cu sprijinul Centrului Național Anticorupție și al Serviciului de Informații și Securitate al Republicii Moldova.
Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu recurs la Curtea de Apel Centru, în termen de 15 zile.






