Doi bărbați din raionul Orhei sunt cercetați de polițiști după ce, în urma unor percheziții, în locuințele acestora au fost descoperite arme și muniții deținute ilegal.
Potrivit oamenilor legii, în locuința unui bărbat de 59 de ani au fost depistate și ridicate două arme pneumatice, 153 de alice metalice de calibrul 4,5 mm, o armă lungă cu țeavă lisă și cinci cartușe. Toate fiind deținute ilegal.
La domiciliul celui de-al doilea bărbat, polițiștii au descoperit o armă și 16 alice metalice, de asemenea, deținute ilegal.
În urma verificărilor efectuate în Registrul de Stat al Armelor, s-a constatat că niciunul dintre cei doi bărbați, și nici membrii familiilor acestora, nu figurează ca posesori legali de arme.
Armele și munițiile au fost ridicate și transmise pentru expertiză la Centrul tehnico-criminalistic și expertize judiciare al Inspectoratului General de Poliție. Pe numele celor doi bărbați vor fi inițiate proceduri de documentare conform legislației. Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.






