Ministerul Justiției de la Chișinău anunță că a recepționat vineri, prin intermediul Biroului Național Central Chișinău Interpol, decizia oficială a autorităților din Grecia privind extrădarea lui Vladimir Plahotniuc.
Astfel, documentele necesare pentru extrădare au fost transmise Ministerului Afacerilor Interne, instituție responsabilă de preluarea persoanei vizate și organizarea transferului.
Ministerul de Interne a început procedurile oficiale pentru preluare și aducere a lui Vladimir Plahotniuc în Republica Moldova, mai precizează autoritățile de la Chișinău.
Menționăm că Vladimir Plahotniuc a fost reținut, alături de Constantin Țuțu, pe 22 iulie, pe teritoriul Aeroportului Internațional din Atena, în timp ce încerca să părăsească Grecia.
Ulterior, Republica Moldova a declanșat procedurile oficiale de extrădare. Prima solicitare a fost expediată de Procuratura Generală pe 24 iulie, urmată de demersurile Ministerului Justiției la 4 august și de o a treia cerere transmisă de Procuratura Generală pe 8 august.
Procesul de examinare și confirmare a acestor cereri s-a încheiat odată cu decizia pozitivă a autorităților din Grecia, ceea ce deschide calea extrădării lui Vladimir Plahotniuc către Republica Moldova.






