VOCEA CARE NE UNEȘTE

LIVE

Asociația Promo-LEX, sesizare la ONU privind militarizarea elevilor din regiunea transnistreană

Asociația Promo-LEX a transmis o scrisoare de alertă către raportoarea specială a ONU pentru dreptul la educație, Farida Shaheed, în care denunță militarizarea pe scară largă și îndoctrinarea ideologică a copiilor din regiunea transnistreană, un teritoriu, potrivit asociației, aflat sub ocupația temporară a Federației Ruse, transmite IPN.

„Documentul, bazat pe o analiză amplă a surselor publice și a actelor emise de regimul de la Tiraspol, demonstrează cum copiii, începând chiar de la grădiniță și până la absolvirea liceului, sunt supuși unui proces sistematic de pregătire militară și de promovare a unei ideologii de război. Peste 80 de mii de copii sunt expuși acestui fenomen care încalcă flagrant Convenția ONU cu privire la drepturile copilului și alte standarde internaționale”, precizează Promo-LEX.

- Advertisement -

Scrisoarea evidențiază existența unei rețele extinse de instituții – de la școli și grădinițe la structuri paramilitare și mișcări de tineret – implicate în implementarea așa-numitei „educații patriotice”. Este vorba despre două școli militare de timp internat (Școala Militară „Suvorov” și Școala de Cadeți) unde copii de la 10-11 ani trăiesc în regim de cazarmă și sunt antrenați pentru serviciul în structurile paramilitare și de forță.

De asemenea, asociația menționează că pregătirea militară este obligatorie în licee, inclusiv antrenamente cu arme de foc și grenade. Totodată, se menționează despre organizarea anuală a sute de activități „militar-patriotice”, precum tabere de instrucție militară, competiții de tir și parade, la care au participat, doar în 2024, peste 123 de mii de copii și tineri.

Copiilor li se fură copilăria și dreptul la o educație bazată pe pace, toleranță și gândire critică. Ei sunt învățați să glorifice războiul și să vadă în uniforma militară singura perspectivă de viitor. Îndoctrinarea și militarizarea sistematică nu doar că încalcă drepturile fundamentale ale copiilor, dar reprezintă și o amenințare directă la adresa păcii și securității în regiune”, a declarat Mihaela Șerpi, analistă în domeniul drepturilor omului la Promo-LEX.

Asociația solicită raportoarei speciale a ONU să recunoască oficial acest fenomen drept o violare gravă a drepturilor copiilor, să ceară crearea unui mecanism special de monitorizare a teritoriilor ocupate de Federația Rusă și să îndemne Guvernul Republicii Moldova să elaboreze de urgență planuri de acțiune pentru demilitarizarea educației în contextul procesului de reintegrare a țării.

Author

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.