VOCEA CARE NE UNEȘTE

LIVE

Maia Sandu, la Strasbourg: „Viitorul Moldovei depinde de noi toți”

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a întâlnit cu cetățenii Republicii Moldova de la Strasbourg, înainte de a susține un discurs în plenul Parlamentului European.

Șefa statului a subliniat că oriunde s-ar afla, întâlnirile cu diaspora Republicii Moldova sunt „pline de emoție și speranță”. Ea a mai remarcat în cadrul întâlnirii că viitorul Republicii Moldova „depinde de noi toți”.

- Advertisement -

Oriunde m-aș afla, întâlnirile cu moldovenii noștri sunt pline de emoție și speranță. La Strasbourg, unde voi ține un discurs în plenul Parlamentului European, am avut bucuria să mă văd cu comunitatea noastră de aici. Le-am ascultat gândurile, dorul de casă și credința într-o Moldovă europeană.

Oamenii mi-au spus cât de mult își doresc să-și vadă țara liberă și prosperă, parte a Uniunii Europene. În același timp, împărtășesc îngrijorarea față de pericolele care amenință acest drum. Viitorul Moldovei depinde de noi toți și de alegerile pe care le facem împreună, pentru ca nimeni din afară să nu decidă în locul nostru”, a scris Maia Sandu pe pagina sa de Facebook după întâlnire.

Menționăm că președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, va susține marți, 9 septembrie, un discurs în fața Parlamentului European, în cadrul sesiunii plenare de la Strasbourg. Șefa statului va vorbi despre noile amenințări la adresa democrațiilor europene și despre modul în care Europa își poate proteja valorile și unitatea în fața acestor provocări.

Author

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.