Campania electorală pentru alegerile parlamentare din 28 septembrie este însoțită de o serie de acțiuni coordonate care vizează direct capacitatea de reacție a forțelor de ordine, avertizează ministra afacerilor interne, Daniella Misail-Nichitin.
Potrivit acesteia, doar în lunile iulie și august au avut loc peste 400 de evenimente publice, dintre care circa 200 cu caracter social, multe dintre ele desfășurate simultan în mai multe locații. „Scopul acestor acțiuni pare a fi blocarea capacității operaționale a poliției și carabinierilor”, a declarat ministra într-un interviu pentru IPN.
Un alt fenomen alarmant identificat de autorități este utilizarea inteligenței artificiale pentru generarea de apeluri false, în special alerte cu bombă. „Aceste apeluri robotizate nu doar că suprasolicită forțele de intervenție, dar induc și o stare de panică în rândul populației”, a subliniat Misail-Nichitin.
În paralel, Ministerul Afacerilor Interne investighează suspiciuni de corupție electorală în contextul protestelor. În unele cazuri, persoane ar fi fost plătite să participe la acțiuni stradale, ceea ce ridică semne de întrebare privind caracterul autentic al manifestațiilor.
Cu toate acestea, ministra dă asigurări că structurile MAI sunt bine pregătite: „Poliția, carabinierii și celelalte structuri ale Ministerului sunt pregătite, intervin ori de câte ori este necesar și aplică legislația în vigoare.”
Autoritățile îndeamnă cetățenii la vigilență și cooperare, subliniind că stabilitatea și siguranța în perioada electorală sunt esențiale pentru desfășurarea unor alegeri libere și corecte.Attach






