Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (MIDR) a dat startul oficial implementării proiectelor de dezvoltare regională aprobate în cadrul Apelului național din 2024. Astăzi au fost semnate primele 31 de contracte de finanțare, dintr-un total de 87 de proiecte, în cadrul unei ceremonii desfășurate cu participarea primarilor și a directorilor Agențiilor de Dezvoltare Regională.
Valoarea totală a acestor proiecte se ridică la aproximativ 3 miliarde de lei, fonduri alocate din bugetul de stat prin Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală.
Proiectele vizează patru domenii esențiale pentru calitatea vieții în comunitățile locale:
- Modernizarea și reabilitarea drumurilor locale
- Extinderea rețelelor de apă și canalizare
- Renovarea și dotarea școlilor și grădinițelor
- Iluminat public și măsuri de eficiență energetică
„Fiecare contract semnat înseamnă o investiție concretă pentru oameni. Ne dorim ca aceste proiecte să aducă rezultate vizibile și să îmbunătățească viața cetățenilor noștri în întreaga țară”, a declarat Vladimir Bolea, viceprim-ministru și ministru al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale.
Celelalte 56 de proiecte aprobate vor intra în faza de contractare în perioada următoare, astfel încât toate cele 87 de inițiative să fie puse în aplicare cât mai curând.






