VOCEA CARE NE UNEȘTE

LIVE

Chișinăul, în inima Europei: Maia Sandu, Macron, Merz și Tusk au celebrat împreună Ziua Independenței


Chișinăul a trăit o seară cu adevărat istorică, cu ocazia celebrării a 34 de ani de independență a Republicii Moldova. Pe scena din Piața Marii Adunări Naționale au urcat președinta Maia Sandu alături de președintele Franței, Emmanuel Macron, cancelarul Germaniei, Friedrich Merz, și premierul Poloniei, Donald Tusk. Cei patru lideri au fost întâmpinați cu aplauze și emoție de mii de oameni adunați în centrul capitalei.

Evenimentul a fost marcat de mesaje puternice de solidaritate și sprijin pentru parcursul european al Republicii Moldova. Emmanuel Macron și Donald Tusk au rostit discursuri în limba română, emoționând publicul prezent.

- Advertisement -

„Trăiască Republica Moldova. Trăiască Europa. Trăiască Moldova în Europa”, a spus președintele Franței, Emmanuel Macron, adăugând că „inima Europei bate mai puternic ca niciodată la Chișinău”.

Premierul Poloniei, Donald Tusk, a vorbit despre curajul poporului moldovean: „Atunci când un popor este unit și curajos, niciun imperiu nu-l poate înfrânge.”

Cancelarul german, Friedrich Merz, a reafirmat susținerea fermă pentru aderarea Moldovei la Uniunea Europeană, subliniind parteneriatul strâns dintre cele două țări.

Președinta Maia Sandu le-a mulțumit celor trei lideri europeni pentru prietenie și susținere, declarând că „vrem și merităm să trăim în pace și să aducem Europa aici acasă”.

Această Zi a Independenței a fost una cu o puternică încărcătură simbolică, marcând apropierea tot mai clară a Republicii Moldova de valorile și familia europeană.Atașează

Author

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.